Document în care erau aplicate ștampile și vize false,descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au depistat un cetățean turc care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport în care erau aplicate două vize și patru ștampile de trafic, tip Schengen, ce s-au dovedit a fi false.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de ieşire din ţară, cetățeanul turc Veli K. , în vârstă de 24 de ani, călătorind ca pasager şi intenţionând să se îmbarce pe o cursă aeriană cu destinaţia Treviso.

La efectuarea controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat faptul că în pașaportul persoanei sunt aplicate două vize tip Schengen, eliberate de Norvegia, respectiv Spania și patru ștampile de trafic tip Schengen care nu prezentau elementele de siguranță ale unui document autentic, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  trecere ilegală a frontierei de stat.

  • Document în care erau aplicate ștampile și vize false,descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași
  • Document în care erau aplicate ștampile și vize false,descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe