Document fals prezentat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competenţe profesionale fals.

În data de 05 martie a.c., în jurul orei 02.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier-I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român Vasile T., în vârstă de 43 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca DAF şi o semiremorcă marca Schmitz, ambele înmatriculate în România.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat şi un certificat de competenţe profesionale, similar celor eliberate de către autorităţile din Repulica Moldova.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că certificatul de competenţe profesionale nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, Vasile T. a declarat că, în cursul lunii iulie 2017, a urmat cursurile unei şcoli de profil din Republica Moldova pentru obţinerea certificatului de competenţe profesionale de transportator mărfuri generale. Deoarece, după finalizarea cursurilor, trebuia să aştepte aproximativ 10 zile pentru a-i fi eliberat atestatul, dar avea nevoie urgentă de document pentru a putea pleca în curse, a apelat la un conaţional care în schimbul sumei de 100 de euro i-a procurat documentul prezentat la control.

 Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

  • Document fals prezentat la controlul de frontieră  

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe