Document fals prezentat la control în PTF Galați–Rutier

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați–Rutier au depistat o persoană care a prezentat la controlul de frontieră un înscris fals care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice pentru autoturismul pe care îl conducea.

În data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 13:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 31 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, persoana a prezentat, pe lângă documentele solicitate, un certificat care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru autoturismul cu care se deplasa.

În urma verificărilor efectuate cu tehnica din dotare, colegii noștri au constatat că înscrisul prezentat la control nu era autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

  • Document fals prezentat la control în PTF Galați–Rutier

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe