Document fals, descoperit la P.T.F. Sculeni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în cazul unui cetăţean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.

În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul din Republica Moldova Radu C., în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au demarat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu are cunoştinţă că documentele sunt false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals  şi fals material în înscrisuri oficiale.

  • Document fals, descoperit la P.T.F. Sculeni   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe