Deținerea de documente false se sancționează penal

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascuns, asupra unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, un certificat de înmatriculare fals.

În data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un ansamblu rutier format din microbuz înmatriculat în Bulgaria și remorcă,  un moldo-român, în vârstă de 41de ani.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport și persoanei, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului un certificat de înmatriculare similar unui document emis de autoritățile din R Moldova, emis îmsă pentru un alt microbuz.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a găsit respectivul document într-o parcare din Chișinău, cu câteva luni în urmă și l-a păstrat cu gândul de a-l returna proprietarului. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că documentul este fals ori falsificat. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

  • Deținerea de documente false se sancționează penal

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe