Deșeuri oprite de la intrarea în țară, la Galați-Rutier


Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 23.600 de kilograme de deșeuri, reprezentând părți componente uzate ale unui automarfar, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele necesare de transfer, conform prevederilor legale.

În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 13.00,  în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, un cetățean turc, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Republica Ucraina.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la marfa încărcată și legalitatea transportului, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Galați din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma controlului efectuat s-a constatat că automarfarul transporta cantitatea de 23.600 de kilograme de deșeuri, reprezentând părți componente uzate ale unui cap tractor și ale unei semiremorci, marfa fiind expediată de către o societate din Ucraina, având ca destinaţie o societate comercială din Irak.

În cauză, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au decis nepermiterea tranzitului, constatând că încărcătura nu poate fi considerată marfă ”second-hand” aşa cum era menționată în documentele de transport, aceasta încadrându-se în categoria deșeuri din punct de vedere al legislației privind Protecția Mediului.

  • Deșeuri oprite de la intrarea în țară, la Galați-Rutier
  • Deșeuri oprite de la intrarea în țară, la Galați-Rutier

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe