Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere, similar celor emise de autoritățile din R.Moldova, ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 21.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autovehicul, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului un permis de conducere similar celor emise de către autoritățile din Republica Moldova.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.