Deschiderea oficială și primul Comitet director al proiectului CrossMove „Strengthening Operational Mobility to Fight Cross-Border Crime” ROMD00771

COMUNICAT DE PRESĂ

13 octombrie 2026

Deschiderea oficială și primul Comitet director al proiectului

CrossMove - „Strengthening Operational Mobility to Fight Cross-Border Crime” ROMD00771

 

           În perioada 8 – 9 octombrie 2026, la Iași, a avut loc lansarea oficială a proiectului „CrossMove - „Strengthening Operational Mobility to Fight Cross-Border Crime”  ROMD00771, precum și prima ședință a Comitetului Director al proiectului, finanțat în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027.

            Evenimentele au reunit reprezentanții celor două instituții partenere – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în calitate de Lider de Proiect, și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI al Republicii Moldova, în calitate de partener, precum și subprefectul județului Iași, reprezentanți ai Crucii Roșii și ai altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din România.

            Conferința de deschidere, desfășurată în data de 08 octombrie 2026, a marcat debutul oficial al unei noi inițiative de cooperare transfrontalieră, orientată spre consolidarea securității frontierei de Est a Uniunii Europene, prin îmbunătățirea mobilității terestre, a capacităților de supraveghere și a coordonării instituționale între cele două instituții partenere.

            În cadrul primei ședințe a Comitetului Director organizată în data de 09 octombrie 2026, au fost abordate principalele aspecte privind implementarea proiectului și coordonarea activităților dintre parteneri. Discuțiile au vizat, în special, organizarea activităților de pregătire și etapele de dezvoltare a unui plan comun de acțiune, menit să contribuie la creșterea siguranței și la asigurarea unui răspuns coordonat și eficient la provocările transfrontaliere.

               Un accent important al proiectului este pus pe tranziția de la o supraveghere fragmentată și reactivă, la o abordare proactivă și integrată a ”frontierei verzi”, prin dotarea poliției de frontieră cu vehicule specializate de teren, elaborarea unui plan comun de acțiune și desfășurarea unui exercițiu comun pe teren pentru testarea noilor proceduri de intervenție.

               Prin activitățile prevăzute, proiectul CrossMove dorește să răspundă provocărilor comune cu soluții coordonate și orientate spre viitor, care vor spori mobilitatea, vor îmbunătăți timpii de răspuns, vor consolida capacitatea operațională comună și vor reduce incidența criminalității transfrontaliere.

              Proiectul are un buget total de 270.000 euro, din care 243.000 euro finanțare externă nerambursabilă (90%) și 27.000 euro contribuție proprie a partenerilor (10%). Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași va gestiona un buget de 140.765,90 euro, din care 126.689,31 euro finanțare externă nerambursabilă și 14.076,59 euro cofinanțare națională. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI din Republica Moldova va gestiona un buget de 129.234,10 euro, din care 116.310,69 euro reprezintă finanțare externă nerambursabilă și 12.923,41 euro cofinanțare națională.

 

Conținutul acestui material este responsabilitatea exclusivă a proiectului CrossMove - Strengthening Operational Mobility to Fight Cross-Border Crime - ROMD00771 și nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova.

 

Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021 – 2027 este finanțat de Uniunea  Europeană și co-finanțat de statele participante în program.

 

Informații suplimentare pot fi obținute de la persoana de contact:

Subcomisar de poliție VATAVU Daniel - Claudiu – ofițer implementare proiect

Email: cfen.itpf.iasi@igpf.ro

                                                                                                                           Telefon: 0232 460014

 

Data publicării: 13 octombrie 2026

https://www.politiadefrontiera.ro/files/docu/1791874674381-comunicatdepresacrossmoveconferintadeschideresicomitetdirector.pdf

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe