COMUNICAT DE PRESĂ
Data: 08 septembrie 2026
Reabilitare termo-energetică Pavilion administrativ C1 la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani
COD SMIS-343243
La data de 23 iulie 2026 a fost semnat contractul de finanțare nr. 1118 aferent proiectului Reabilitare termo-energetică Pavilion administrativ C1 la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani - COD SMIS-343243, finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 - Eficiența energetică Clădiri publice - Consilii județene, Autorități publice centrale, UAT locale (comune). Proiectul se va desfășură în perioada 23.07.2026-22.03.2029, cu o durată de implementare de 32 de luni.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași va gestiona un buget total de 9.464.301,14 lei, din care 5.457.502,49 lei finanțare nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Obiectivul general al proiectului: Creșterea eficienței energetice a Pavilionului Administrativ C1 din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani prin realizarea lucrărilor de reabilitare termoenergetică, în vederea reducerii consumului de energie, diminuării emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirii condițiilor de lucru, oferind totodată utilizatorilor un nivel sporit de confort. Reabilitarea energetică a clădirii urmărește încadrarea în obiectivul de politică al programului – „O Europă mai verde, mai rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, orientată către o economie cu zero emisii nete de carbon”, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a măsurilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a mobilității urbane durabile.
Rezultate așteptate: Proiectul Reabilitare termo-energetică Pavilion C1 la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani urmărește îmbunătățirea performanței energetice a clădirii administrative, reducerea consumului energetic și a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și asigurarea unui climat interior confortabil și sigur pentru angajați și vizitatori. Intervențiile vizează eficientizarea energetică prin lucrări de anvelopare termică, modernizarea instalațiilor, înlocuirea tâmplăriei, utilizarea surselor regenerabile de energie, precum și reabilitarea structurală parțială acolo unde este necesar. Prin realizarea acestui proiect, se vor obține următoarele rezultate cheie: Reducerea consumului anual de energie primară cu peste 30%, conform cerințelor minime stabilite de auditul energetic. Scăderea emisiilor de CO₂ datorită folosirii panourilor solare și fotovoltaice, a unei mai bune etanșeități a clădirii și a înlocuirii echipamentelor neficiente.
Îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul din cadrul structurii teritoriale, prin crearea unui mediu interior sănătos, constant termic și ventilat corespunzător. Reducerea costurilor de exploatare ale clădirii prin diminuarea cheltuielilor cu încălzirea și energia electrică. Creșterea duratei de viață a imobilului, prin lucrări de reparație și consolidare a elementelor constructive și funcționale. Valorificarea rezultatelor proiectului se va realiza prin: Punerea în funcțiune a unei clădiri publice moderne și sustenabile, cu performanțe energetice îmbunătățite, conforme cu cerințele europene și naționale de mediu. Creșterea atractivității și a imaginii instituției în raport cu cetățenii și partenerii instituționali, printr-o infrastructură publică bine întreținută și modernizată. Folosirea rezultatelor ca model de bună practică în cadrul altor inițiative de renovare energetică a clădirilor publice din județ sau regiune.
Asigurarea continuității funcționale a serviciilor publice, prin prevenirea degradării accelerate a imobilului și eliminarea riscurilor generate de vechiul sistem constructiv și de instalații. Toate aceste beneficii vor contribui atât la atingerea obiectivelor de eficiență energetică și protecție a mediului, cât și la consolidarea capacității administrative a structurilor teritoriale de poliție de frontieră.
Prin realizarea investiției se va asigura continuitatea activităților instituționale desfășurate în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în condiții sporite de eficiență, siguranță și confort, inclusiv în contextul schimbărilor climatice și al manifestării unor fenomene meteorologice extreme. Totodată, proiectul poate constitui un model replicabil pentru alte clădiri publice cu funcțiuni similare, promovând bune practici în domeniul investițiilor publice sustenabile și eficiente energetic.
În ansamblu, proiectul contribuie la modernizarea infrastructurii administrative a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșan și la alinierea acesteia la politicile naționale și europene privind eficiența energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie, sustenabilitatea și reziliența climatică.
Informații suplimentare pot fi obținute de la persoana de contact:
Subcomisar de poliție VATAVU Daniel-Claudiu –
Ofițer planificare, monitorizare, implementare proiect
Email: cfen.itpf.iasi@igpf.ro
Mobil: 0751.248.013
https://www.politiadefrontiera.ro/files/docu/1788870413421-stpfbotosaniregionecomunicatdepresaa4.pdf