Depistaţi la volanul unor vehicule deşi nu deţineau persmise de conducere  

Poliţiştii de frontieră brăileni, pe timpul unor misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, au depistat în trafic doi cetățeni români care conduceau deşi nu deţineau permis de conducere.

* În data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, au oprit pentru control, în trafic, pe DJ 212, pe raza localităţii de frontieră Gropeni, un ansamblu auto format dintr-un tractor și o remorcă.

În urma legitimării conducătorului auto, poliţiştii de frontieră au stabilit că  acesta este cetățeanul român Nicuşor C., în vârstă de 48 ani, domiciliat pe raza județului Brăila.

Deoarece la solicitarea polițiștilor de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta nici permisul de conducere, nici documentele de înregistrare pentru tractor, lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că vehiculul nu este înregistrat sau înmatriculat, iar bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.

 Poliţiştii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

* Câteva ore mai târziu, poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, au oprit pentru control, în trafic, pe raza localităţii Brăila un autoturism marca Volskwagen Passat, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român Ştefan I., în vârstă de 52 ani, domiciliat pe raza județului Galaţi.

Deoarece la solicitarea polițiștilor de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

  • Depistaţi la volanul unor vehicule deşi nu deţineau persmise de conducere   
  • Depistaţi la volanul unor vehicule deşi nu deţineau persmise de conducere   
  • Depistaţi la volanul unor vehicule deşi nu deţineau persmise de conducere   
  • Depistaţi la volanul unor vehicule deşi nu deţineau persmise de conducere   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe