Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au depistat în trafic, un ieşean care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice, acesta aflându-se în stare avansată de ebrietate. Persoana în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 21.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti -I.T.P.F. Iași au observat, pe raza localității de frontieră Comarna, un autoturism care se deplasa sinuos, fapt pentru care au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire.
Cu ocazia controlului autoturismului, condus de un ieşean, sumar îmbrăcat, în vârstă de 33 de ani, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana a fost condusă la Spitalul Clinic de Neurochirurgie N. Oblu Iași, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge unde, de asemenea, a refuzat recoltarea.
Cu privire la cele constatate, conducătorul auto a declarat că vine de la o înmormântare şi refuză prelevarea de mostre biologice deoarece nu vrea să fie înţepat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.