Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volanul unui autoturism, fără a deține un permis de conducere recunoscut de statul român.
În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în apropierea localităţii de frontieră Vlădești, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 72 de ani, cu dublă cetățenie, română și americană.
Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din S.U.A., fără a prezenta și un permis de conducere internațional care îi dădea dreptul să conducă pe teritoriul României.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.