Depistat la volan, fără categorie corespunzătoare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași,  aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Viile – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul ce tracta o remorcă,  ambele înmatriculate în România, condus de un bărbat, cetățean român, în vârstă de 62 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din România, valabil pentru categoriile AM, B1, B, D1, D, dar nu și pentru categoria BE necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.

Persoana în cauză nu s-a informat în mod corect și complet în prealabil și a crezut că dacă deține drept de a conduce autovehicule din categoriile D, D1 va fi acoperit și pentru a conduce un astfel de ansamblu rutier. 

În cauză colegii noștrii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, faptă prevăzută de art.335, alin. 2 din Codul Penal.

  • Depistat la volan, fără categorie corespunzătoare
  • Depistat la volan, fără categorie corespunzătoare

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe