Depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

În data de 10 mai a.c., în jurul orei 16:40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 48 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul deține permis de conducere, dar acesta este suspendat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe