Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Frumușița – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă,  înmatriculate în Republica Moldova, condus de un bărbat în vârstă 28 de de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere pentru categoriile AM, B1 și B, pe care însă nu se afla inscripționată și categoria BE necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.

În cauză colegii noștrii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”.

  • Depistat la volan, cu permis necorespunzător
  • Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe