Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. 

În data de 01 noiembrie a.c., in jurul orei 10.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă,  un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași,  aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Ijdileni – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu rutier, format dintr-un autovehicul și o remorcă,  tip platformă, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă 41 de de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere pe care nu se afla inscripționată categoria corespunzătoare necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.

În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv.

  • Depistat la volan, cu permis necorespunzător
  • Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe