Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română și belgiană, care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
În data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 15.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, T.D., cu cetățenie română și belgiană, în vârstă de 43 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, înmatriculate în România.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că T.D. este posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile „ B” și „A3”, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară și categoria „BE”.
Cu privire la cele constatate, T.D. a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.