
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând autoturismul propriu, deşi nu avea acest drept.
În data de 04 februarie a.c, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, conducând autoturismul propriu, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 45 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare în urma cărora s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat, pentru încălcări ale regimului juridic al circulației rutiere, pe raza județului Galați.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.












