Depistat la controlul de frontieră cu permis necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cu cetățenie Republica Moldova, care conducea un autovehicul, deşi permisul de conducere deţinut era necorespunzător categoriei din care făcea parte mijlocul de transport respectiv.

În data de 01 iulie a.c., în jurul orei 08.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, la volanul unui autoturism marca Skoda, înmatriculat în Bulgaria, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere categoria "C", iar pentru a conduce autovehiculul în cauză este necesară deținerea unui permis de conducere valabil pentru categoria "B".

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Depistat la controlul de frontieră cu permis necorespunzător

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe