Poliţiştii de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat, în incinta parcării, un tânăr care intenționa să introducă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi mai multe telefoane mobile.
În data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul structurii Pază şi Control Acces a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul executării misiunii specifice, au observat un tânăr care nu îşi justifica prezenţa în perimetrul parcării instituţiei, în zona de delimitare cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi (afalt in vecinatatea sediului Politiei de Frontiera).
Imediat a fost anunțată echipa de sprijin operativ din cadrul S.T.P.F. Iași care a procedat la legitimarea şi conducerea persoanei la sediul instituţiei, în vederea stabilirii identităţii şi motivului prezenţei în zona de responsabilitate.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este Andrei B., cetăţean român, în vârstă de 21 de ani. Tânărul avea asupra sa o sacoşă de culoare albă, în care, în urma controlului, au fost descoperite 2 colete albe, împachetate cu burete, în folie transparentă, lipite cu banda scotch în care se aflau patru telefoane mobile şi accesorii ce urmau a fi aruncate în curtea Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura informării lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Municipiului Iaşi, pentru predarea tânărului și a bunurilor găsite asupra lui, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.