Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări în privinţa unui ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 14 august a.c., în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din țară, la volanul unui autoturism, un ucrainean în vârstă de 40 de ani.
Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, suspect a fi fals.
În urma verificărilor specifice s-a constatat că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.