Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iaşi efectuează cercetări pe numele unui cetăţean din R. Moldova, care intenționa să intre în România conducând o motocicletă, deşi nu deţinea un permis de conducere corespunzător categoriei mijlocului de transport.
La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul moldovean Stanislav T., în vârstă de 25 de ani, care conducea o motocicletă marca Honda, înmatriculată în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele necesare trecerii frontierei, la solicitarea lucrătorilor noştri, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, eliberat de către autorităţile moldovene, valabil pentru categoriile B şi C.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul deține permis de conducere doar pentru categoria B şi C, iar pentru a putea conduce motocicleta cu care s-a prezentat la control îi era necesară categoria A, conform OUG 195/2002, modificată.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că pentru a conduce motocicleta sus-menţionată, pe drumurile din România, are nevoie de permis de conducere valabil şi pentru categoria ,,A”.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe numele cetățeanului moldovean sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărui permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.