Depistat  la volan fără permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volanul unui autoturism, deşi nu deținea permis de conducere.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în apropierea localităţii de frontieră Scânteiești, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

  • Depistat  la volan fără permis de conducere

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe