De Sf. Valentin, fără drept de circulaţie

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetăţenie, română și R. Moldova care a fost depistat conducând un autocamion ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea -ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care conducea un autotren ce avea număr de înmatriculare specific statului Austria.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru autocamion, colegii noştri au constatat că acesta avea atribuite numere de export valabile până la data de 13.02.2025, era radiat din circulație și nu figura că ar fi fost înmatriculat în alt stat.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România cu automarfarul în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • De Sf. Valentin, fără drept de circulaţie
  • De Sf. Valentin, fără drept de circulaţie

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe