Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu auto, condus de un bărbat cu cetățenie română, ascunsă și nedeclarată cantitatea totală de 480 litri de vin, 24 litri de băuturi spirtoase și 240 kilograme carne de porc.
În data de 14 mai a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.
În baza profilului de risc, echipa comună de control a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 480 de litri de vin, 24 litri de băuturi spirtoase și 240 kilograme carne de porc congelată.
Conform prevederilor legale, persoana au fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile, în valoare totală de peste 16.275 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.