Conducerea cu permisul suspendat i-a adus o lucrare penală

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un gălăţean depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Frumuşiţa, județul Galați, un autoturism marca Fiat Doblo, înmatriculat în România, condus de gălățeanul T.N., în vârstă de 53 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a faptului că a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

  • Conducerea cu permisul suspendat i-a adus o lucrare penală

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe