Conducea în baza unui permis fals

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu obținuse niciodată acest drept, și care avea asupra sa un permis de conducere românesc, document expirat care s-a dovedit a fi și falsificat.

În data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Vlădești, județul Galați, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism marca Lexus, înmatriculat în Republica Finlanda, condus de un bărbat, cu dublă cetățenie română și Republica Moldova.

La controlul de frontieră, conducătorul autoturismului nu a putut prezenta un permis de conducere valabil, motivând că nu îl are cu el în această deplasare. Colegii noștri au efectuat verificări specifice, constatând că bărbatul nu deține un astfel de drept dobândit în niciunul dintre cele două state.

Colegii noștri au efectuat un control amănunțit asupra persoanei în urma căruia au descoperit un permis de conducere românesc care era expirat. La examinarea documentului polițiștii de frontieră au constatat faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

 În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Conducea în baza unui permis fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe