Conducători de vehicule fără permise de conducere corespunzătoare, depistaţi la controlul de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au fost depistaţi conducând ansambluri de vehicule, deşi permisele de conducere valabil deţinute nu le dădeau dreptul.

* În data de 11 martie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, D.V., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism marca Renault Kangoo şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

* Aproximativ o oră mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, C.G., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că cei doi conducători auto nu deţin permise de conducere valabile pentru categoria „E”, necesare pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în ambele cazuri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe