Conducător auto fără permis de conducere corespunzător, depistat în trafic

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi,  aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Drînceni, un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, condus de  T.S., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine  permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce mijlocul de transport.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe