Conducător auto fără permis de conducere corespunzător, depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Ghermăneşti, un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, condus de un bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Conducător auto fără permis de conducere corespunzător, depistat în trafic

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe