Condamnat pentru trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un cetățean din Republica Moldova, căutat de către autorităţile din Bulgaria pentru executarea unei pedeapse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un microbuz, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului este emisă, de către autoritățile din Bulgaria, la data de 13 ianuarie a.c., o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, deoarece acesta are de executat o pedeapsă de un an de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de migranți.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Condamnat pentru trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe