
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, sub autoturismul unui moldo-român și într-una dintre portiere, diferite componente de autoturism pe care acesta intenționa să le scoată din țară, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal.
În data de 17 mai a.c., în jurul orei 00.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub mijlocul de transport, legate de țeava de eșapament, trei componente de motor, iar în portiera din dreapta față un compresor aer condiționat.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor, în valoare totală de 3.500 de lei, precum și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 8.000 de lei.














