Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați–Rutier efectuează cercetări în privința unui cetățean român, care a fost depistat conducând un autovehicul, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
În data de 02 august a.c., în jurul orei 05.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier–ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din ţară, o persoană, în vârstă de 21 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a prezentat pe lângă documentele solicitate și un permis de conducere emis de către autoritățile române.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că persoana în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.