Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere polonez fals, ca dovadă a rezidenței acestuia pe teritoriul statelor membre.
În data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 13.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 42 de ani, în calitate de pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat pe lângă pașaportul biometric şi un permis de ședere eliberat de către autoritățile din Polonia, ca dovadă a dreptului său de lungă ședere pe teritoriul statelor membre UE,
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului înmânat au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul de ședere prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.