
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu rutier având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
În data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 00:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean moldovean, în vârstă de 41 de ani, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier format dintr-un autovehicul și o remorcă. Ambele vehicule ale ansamblului rutier erau înmatriculate în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că bărbatul deţinea un permis de conducere valabil, emis de către autoritățile din Republica Moldova doar pentru categoriile B1, B, C1 și C, dar nu și pentru categoria BE, necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.












