Certificat de căsătorie fals, descoperit la controlul de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la o femeie, cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de căsătorie fals.

În data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, R.L., cetățean din R. Moldova, de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, pasageră într-un autocar marca Scania, cu destinația Franța.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de căsătorie cu un cetățean român, pentru a justifica scopul călătoriei în tranzit prin România.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de căsătorie în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate femeia a declarat că intenționa să ajungă în Franța, la prietenul ei și că tot acesta i-a procurat certificatul de căsătorie fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Certificat de căsătorie fals, descoperit la controlul de frontieră
  • Certificat de căsătorie fals, descoperit la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe