
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetățean ucrainean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În ziua de 10 noiembrie a.c, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, pasager într-un autocar, un cetățean ucrainean, în vârstă de 58 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă Interpol ce avea mențiunea căutat de autoritățile ucrainene, în vederea arestării, începând cu data de 01.01.2022. Motivul alertei o reprezintă cercetatarea bărbatului pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.












