Cercetat penal pentru transport de document fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privința unui bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 00.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit un permis de conducere, cu datele și fotografia altei persoane, similar celor emise de autorităţile române.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

  • Cercetat penal pentru transport de document fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe