Cartea de identitate falsă, procurată de mamă, i-a adus o lucrare penală

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la o tânără asupra căreia a fost descoperită o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor din România.

În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz, înmatriculat în Cehia, o persoană de sex feminin, cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 25 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânăra ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au descoperit asupra persoanei o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor din România, cu datele de identificare ale tinerei. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că documentul a fost procurat în cursul anului trecut, de mama sa, pentru a-şi găsi un loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Cartea de identitate falsă, procurată de mamă, i-a adus o lucrare penală
  • Cartea de identitate falsă, procurată de mamă, i-a adus o lucrare penală
  • Cartea de identitate falsă, procurată de mamă, i-a adus o lucrare penală

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe