Carte de identitate falsă, ascunsă în borseta unui cetăţean moldovean

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit în borseta unui cetățean moldovean o carte de identitate  românească ce s-a dovedit a fi falsă, pentru care bărbatul a declarat că a plătit suma de 200 euro.

În ziua de 24 septembrie a.c., în jurul orelor 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, cetăţeanul din Republica  Moldova  Ion P., în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Republica Moldova.

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi bagajulelor sale, în urma căruia a fost descoperită, în borseta lui Ion P., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor româneşti. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii noştri au stabilit că documentul este fals total. 

Cu privire la cele constatate, Ion P. a declarat că a procurat documentul din Germania, de la un conaţional  ale cărui date nu le cunoaşte, plătind suma de 200 de euro, deoarece depășise temenul legal de ședere și avea nevoie de un document de identitate pentru a rămâne și lucra legal în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

  • Carte de identitate falsă, ascunsă în borseta unui cetăţean moldovean   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe