Carte de identitate cumpărată online cu 300 de Euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la o persoană cu cetăţenie Republica Moldova, asupra căreia a fost descoperită o carte de identitate bulgărească, care s-a dovedit a fi falsă.

În data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 01.50, în Punctul de Trecere Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, în calitate de pasager într-un autoturism, un bărbat, cetățean Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani.

La controlul de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperită, în portofelul bărbatului în cauză, o carte de identitate bulgărească, document având înscrise datele personale și aplicată fotografia acestuia. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Persoana în cauză a declarat că a cumpărat documentul din mediul online contra sumei de 300 de Euro, pentru a-l folosi la angajare în Germania.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Carte de identitate cumpărată online cu 300 de Euro

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe