Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni de combatere a faptelor de braconaj piscicol, au descoperit cinci brăileni care desfăşurau activități de braconaj piscicol.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila, pe timpul unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, desfăşurate în comun cu alte instituţii cu atribuţii pe această linie, au depistat pe fluviul Dunărea, în zona km fluviul 174 şi pe lacul Lupoiu din Insula Mică a Brăilei, cinci brăilenii, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de  ani.

Aceştia desfăşurau activităţi de pescuit comercial neautorizat, folosind două barci din fibră, una dintre ele având ataşat un motor marca Mercury de 30 CP şi şapte plase de pescuit, tip nailon în 3 fire, cu care capturaseră 31,25 kg peşte, speciile crap, şalău şi plătică.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, deţinerea şi folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a altor tipuri de unelte de pescuit comercial şi deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte, şi a fost luată măsura indisponibilizării bunurilor în valoare totală de 11.190 lei, în vederea continuării cercetărilor.

  • Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol  
  • Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol  
  • Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol  
  • Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol  
  • Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol  
  • Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol  

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe