Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor și două remorci, dintre care una nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare, și fără a deține permis de conducere.
În data de 29 septembrie 2022, în jurul orei 11.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila - I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe DN212, în localitatea Tufești - județul Brăila, un ansamblu vehicule, format dintr-un tractor și două remorci, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule. Totodată, colegii noștri au constatat că o remorcă dintre cele două atașate tractorului în cauză, nu este înregistrată sau înmatriculată.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.