Brăilean cercetat pentru braconaj piscicol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni de combatere a faptelor de braconaj piscicol, au depistat un brăilean care desfăşura activități de braconaj piscicol.

În data de 10 august a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila au desfășurat mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în urma cărora au depistat un cetățean român A.V.C., în vârstă de 57 de ani.

Acesta desfăşura activităţi de pescuit comercial, pe fluviul Dunărea, în zona km 176, folosind două plase de pescuit din aţă şi două tip nailon în patru fire.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit şi  deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, fiind luată măsura indisponibilizării bunurilor în valoare totală de 2.000 lei, în vederea continuării cercetărilor.

  • Brăilean cercetat pentru braconaj piscicol

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe