Brăilean cercetat pentru braconaj

 

Poliţiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român,  în mașina căruia au fost descoperite bunuri folosite la braconaj piscicol.

În data de 12 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat pe malul stâng al fluviului Dunărea, în zona brațului Calia – km 2, un brăilean în vârstă de 26 de ani, care  deținea într-un autoturism înmatriculat în România, două plase de pescuit tip monofilament și patru  plase de pescuit tip naylon cu trei fire.

De asemenea, în autoturism au fost descoperiți mai mulți pești de diferite specii, obținuți din pescuit, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documentele legale.

 Despre cele constatate, cetățeanul român a declarat că bunurile descoperite în autoturism nu îi aparțin.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit, producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârselor, vintirelor precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasa de tip monofilament.

Autovehiculul în care au fost descoperite bunurile folosite la braconaj a fost reținut in vederea continuării cercetăilor.

 Bunurile folosite la braconaj respectiv plasele tip monofilament şi naylon de 72 de metri, în valoare totală de 500 de lei, au fost ridicate de asemenea în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de pește a fost confiscată si predată unei societăți comerciale.

  • Brăilean cercetat pentru braconaj
  • Brăilean cercetat pentru braconaj

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe