Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Zona Liberă Brăila efectuează cercetări în privinţa unui bihorean care a prezentat la controlul de frontieră pentru ansamblul auto condus, o poliță de asigurare obligatorie falsă.
În data de 21 august a.c., în jurul orei 16.50, în Punctul Poliției de Frontieră Zona Liberă Brăila - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean român, în calitate de conducător auto al unui ansamblu auto înmatriculat în România.
La control, șoferul a prezentat documentele solicitate de către polițiștii de frontieră, printre care şi o poliță de asigurare obligatorie pentru vehiculul cu care intenționa să desfășoare operațiuni comerciale. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că autoutilitara cap tractor nu figurează în bazele de date ca fiind asigurată, documentul prezentat fiind fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.