Bărbat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.&nbsp

În data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în țară, un tânăr, cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, în momentul în care i-a fost solicitat permisul de conducere, persoana nu l-a putut prezenta fapt pentru care colegii noștri au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Acesta a fost depistat de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov conducând cu o viteză de 154km/h unde limita legală era 90km/h, fapt pentru care i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile fără drept de circulație.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Bărbat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe