Bărbat în stare de ebrietate, depistat la volan

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate.

În data de 01 august a.c., în jurul orei 21.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit în localitatea de frontieră Baranca, județul Botoşani, un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român C.T., în vârstă de 62 de ani.

Pe timpul controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană halenă alcoolică. Imediat, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.  

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii exacte a alcoolemiei din sânge.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Bărbat în stare de ebrietate, depistat la volan

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe