Bărbat depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un bărbat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

În ziua de 30 iulie a.c., în jurul orei 23.10, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomești - I.T.P.F. Iași au observat, la aproximativ 20 de metri de intersecția DN 28 cu DJ 249E, în localitatea de frontieră Tomești, un autoturism al cărui șofer, la vederea colegilor noștri a oprit mijlocul de transport, a coborât și s-a deplasat pe jos pe comunicația DJ249E.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea și legitimarea persoanei, stabilind că este un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 51 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul în care i-a fost solicitat permisul de conducere, persoana a afirmat că nu îl are asupra sa, fapt pentru care colegii noștri au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Bărbat depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat
  • Bărbat depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe