Bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţile din Franța și Italia, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat, cu cetăţenie română şi R. Moldova, căutat de autorităţile din  Franța și Italia pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății private, pe teritoriul ambelor state.

În ziua de 14 decembrie a.c, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  T.I., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, pasager într-un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Irlanda.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului erau o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Franța, la data de 22.09.2017 și o alertă Interpol emisă de Italia, la data de 07.05.2019, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății private (furt), pe teritoriul ambelor state. În urma verificărilor efectuate de colegii noștri a rezultat că T.I. a săvârșit faptele pentru care este căutat pe teritoriul Franței sub o altă identitate.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţile din Franța și Italia, depistat la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe